BATALIA
Forțele combinate ale celor doi consuli totalizau 86.400 de ostași. În tabăra cealaltă, armata cartagineză deținea 30.000 de efective infanterie grea, 6.000 infanterie ușoară și 8.000 cavalerie.
Paullus l-a însoțit pe Varro, acordându-i sprijinul său, cu toate că nu-i încuvințase hotărârea. După trecerea râului consulii își rânduiră linia de bătaie în modul următor: în aripa dreaptă, cea mai apropiată de râu, au așezat cavaleria, iar în linia a doua pedestrimea; la marginea aripii stângi, frontul era alcătuit din cavaleria aliaților, încadrând la mijloc pedestrimea aliată, unită la centru cu legiunile romane. Prima linie de atac era alcătuită din sulitași împreună cu celelalte trupe auxiliare ușor înarmate. Consulii comandau aripile. Gaius Terentius Varro pe cea din stânga, iar Lucius Aeamilius Paullus pe cea din dreapta.
La revărsatul zorilor, Hanibal, după ce își trimisese înainte unitățiile de baleari și celelalte trupe ușor înarmate și după ce-și trecu dincolo de râu toate forțele le așeză în linie de bătaie în ordinea în care trecuse fiecare, și anume: a așezat cavaleria galică și hispanică aproape de mal, având în față cavaleria romană; aripa dreaptă a fost lăsată în seama călăreților numizi, iar centrul frontului a fost întărit cu pedestrimea, astfel încât la mijloc se găseau galii și hispanii, iar pe flancuri erau încadrați de trupele de africani. Hasdrubal, fratele lui Hannibal, comanda aripa stângă iar Maharbal pe cea din dreapta. Centrul frontului îl comanda Hannibal.
Trupele auxiliare au pornit la atac, iar cea dintâi ciocnire s-a dat între unitățiile ușor înarmate. Apoi, cavaleria galilor și hispanilor din aripa stângă a năvălit asupra aripii drepte romane într-un mod care semana prea puțin cu o luptă de cavalerie: căci cele două tabere trebuiau să se atace frontal, deoarece câmpul de luptă era prea îngust pentru ca adversarii să se poată desfășura. Drept urmare, caii nu se mai puteau mișca, s-au îngrămădit unii în alții. Adversarii s-au încleștat om cu om, trăgându-se unul pe altul de pe cal, astfel încât bătălia s-a transformt, în mare parte, într-o luptă de pedestrași. Încăierarea a fost mai mult îndârjită decât de lungă durată, și călăreții romani au dat bir cu fugiții.
Spre sfârșitul luptei dintre cele doua cavalerii s-a dezlănțuit și atacul trupelor pedestre. Forțele romane au atacat concentric în rânduri strânse sub formă de unghi. După grele și îndelungate eforturi, au izbutit să străpungă linia triunghiulară dușmană. Văzându-i că se retrag înspăimântați și că fug în neorânduială, romanii pornesc în urmărirea lor cu și mai mult zel și bărbăție și ajung până la trupele de rezervă formate din africani, amplasate la cele două aripi într-un dispozitiv curbat, în timp ce în centru, unde se aflau forțele galice și hispanice, linia de bătaie forma un intrând. În vreme ce frontul din centru mai întâi s-a echilibrat, iar apoi a dat înapoi pas cu pas, permițând intrarea dispozitivului roman de atac în triunghi în mijlocul liniei inamice de luptă, trupele de africani de la aripi, executând o manevră de învăluire, au strâns cleștele, izbutind să surprindă trupele romane care se avântaseră cu nesocotință în centrul frontului.Mărind și mai mult învăluirea, cartaginezii au reușit să-i încercuiască complet pe romani și să le taie retragerea. Atunci, aceștia, după o luptă încheiată fără nici un avantaj, porniră o nouă bătălie, de data aceasta împotriva africanilor, acțiune care era însă de doua ori sortită eșecului: pe de o parte, datorită faptului că, fiind încercuiți, erau nevoiți să lupte în toate direcțiile, iar pe de altă parte pentru că, fiind total istoviți, trebuiau să înfrunte un inamic odihnit și plin de vigoare.
Consulul Aemilius Paullus, deși chiar de la început fusese grav rănit de o piatră aruncată cu praștia, a condus o trupă de călăreți cu care a restabilit lupta în câteva locuri, dar a murit pe câmpul de bătaie. Celălalt consul, fie din întâmplare, fie intenționat, neintrând în învălmășală a reușit să scape împreună cu 50 de călăreți, ducându-se la Venusia.
La Cannae au căzut, între 50.000 - 60.000 de soldați din partea armatei romane în timp ce armata cartagineză a suferit mult mai puțin.
