Te voi iubi mereu!

-O iubeşti?
-Da!
-I-ai spus-o vreodată?
-În fiecare zi...
-I-ai demonstrat-o?
-De nenumărate ori. M-am certat cu ai mei pentru ea, cu prietenii, mi-am dat şi ultimii bani, am urmat-o peste tot...
-Atunci ce nu mai merge?
-A apărut un alt bărbat...
-Şi...? Ce are el şi nu ai tu?
-Bani. Foarte mulţi. Aşa mi-a furat-o.
-Poate îi este mai bine cu el, ai vorbit cu ea?
-Nu-i este mai bine! O văd cum suferă, e distrusă... Am rugat-o să se întoarcă la mine, dar a spus că nu mai poate. Mi-a spus că îşi doreşte să fim din nou împreună, să ne bucurăm la bine şi să trecem împreună peste momentele grele aşa cum am făcut de atâtea ori...
-Dar cu el ai încercat să vorbeşti?
-Da, dar nu se poate discuta cu el. Am încercat cu frumosul şi m-a ignorat. Am încercat cu urâtul şi am primit doar ameninţări şi bătaie. Nu văd nici o soluţie... Şi nu vreau s-o mai văd în starea asta! I-am spus c-o voi iubi mereu, că nimeni şi nimic nu poate să mi-o ia. A zâmbit şi mi-a spus că sunt naiv.
-Auzi, cum ziceai că o cheamă?
-Steaua...

Respect Ciucului!

Iată-mă ajuns acasă după cele 3 luni, sau câte au fost, petrecute în Bucureşti. Nu credeam că mă voi bucura atât de mult la vederea locului în care am crescut. M-am plimbat azi prin Ciucului, căci aşa se numeşte cartierul, şi mi-am lăsat amintirile să zburde în voie. Am realizat că am prieteni de care nu mai ştiu nimic şi mi s-a făcut brusc dor de ei. Mă întreb ce mai face Costi, pe unde o mai fi... Ultima dată când am vorbit cu el se pregătea să plece in Italia. Asta acum 3-4 ani. Oare el îşi aminteşte cum jucam fotbal pe zăpadă? Strânsesem bani şi ne cumpărasem o minge de cauciuc, pe care o ţineam noapte ascunsă afară, în zăpadă. Chiar dacă mingea era bocnă şi chiar dacă noi ne umpleam de vânătăi, ieşeam în fiecare zi să facem o miuţă.

Tot Costi este cel care mi-a dat prima dată să ascult o caseta a celor de la Mafia. Era inregistrată de pe o altă casetă, motiv pentru care calitatea sunetului nu era excepţională. Însă aşa am început să ascult hip-hop... La un casetofon care bârâia, de pe o casetă prost inregistrată. Pe atunci nu înţelegeam prea bine cum stă treaba, el, fiind cu 4 ani mai mare decât mine, îmi spunea că o voi face mai târziu. Câtă dreptate ai avut, frate! (Chiar ai fost ca un frate!)

Mai târziu mă îndrăgostisem de sora lui, Daniela, care e de-o seamă cu mine. Nici de ea nu mai ştiu nimic. Ultima dată auzisem că face filme pentru adulţi în Italia. Sper că îi este bine acolo unde e acum...

Urmează Vali. Era un tip foarte violent, probabil este şi acum. Tatăl lui a făcut puşcărie ani buni, nu mai ştiu pentru ce. Ştiu doar că maică-sa nu ştiu ce mama dracu' a făcut şi a pierdut casa. Câteva zile l-am chemat la mine să mănânce, i-am ămprumutat nişte bani şi dus a fost. Nu mai ştiu nimic de el. Sper să nu fi făcut vreo prostie şi s-o fi luat pe urmele lui Ioane, sau Petrică, sau Iulică. Ei sunt închişi acum...

Am ajuns la scara lui Marian. Pe el îl cunosc de pe la 5 ani. Când era copil, era foarte liniştit. Ţin minte că mama mereu mă întreba de ce nu pot să rămân la fel de curat ca Marian.:)) Pe la 17 ani a intrat în afaceri mai murdare, ca să zic aşa, şi la 18 a plecat în Italia. Această Italie, cimitir al prieteniilor.

Apoi, prin a 7-a, l-am cunoscut pe Silviu. Mare beţiv...:)) Tocmai se mutase din Alba Iulia. Ne-am împrietenit destul de repede. Îmi amintesc o fază haioasă cu el când, după un chef, ne invitase la el acasă, dar îşi pierduse cheile şi a intrat până la urmă pe geam.:)) Da, şi el e în Italia. Încep să urăsc Italia. De fapt nu Italia e de vină...

Sper că, într-un mod sau altul, o să ajungeţi să citiţi asta. Sunt multe de spus, dar nu îmi vin acum în minte. Era frumos dacă, în loc să stau la un calculator să scriu toate astea, am fi ieşit să ni le amintim la o bere. Băi, mi-e dor de voi. Mi-a fost dor şi de cartierul ăsta care, aşa cum e el, urât, sărac, m-a învăţat lucruri importante şi mi-a fost mereu aproape atunci când am avut nevoie. Respect total cartierului meu şi băieţilor din el! Mă duc să beau o bere în cinstea voastră, nu v-am uitat!

Noua Dreaptă inaugurează prima campanie pro-Bucovina

În timp ce partidele sunt prinse în jocul electoral şi îşi urmează interesele de haită, Noua Dreaptă deschide seria evenimentelor care vor marca aniversarea a 90 de ani de la unirea Bucovinei şi a Transilvaniei cu România!

Primul pas este reprezentat de lansarea site-ului dedicat Zilei Naţionale şi aniversării a 90 de ani de la Marea Unire: www.ziuanationala.ro

Site-ul conţine informaţie succintă despre unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România şi, odată cu el, inaugurăm şi prima campanie Pro-Bucovina la care vă invităm să participaţi: http://www.ziuanationala.ro/campanie_pro_bucovina.php

Sunt vinovat!

După un cântec dedicat lui Gabrielle Sandri, ultrasul lazial ucis într-o confruntare cu cei de la Juventus.

În calitate de ultras, sunt vinovat fiindcă:
- exist;
-gândesc;
-sunt liber într-o lume de sclavi;
-iubesc necondiţionat;
-nu mă vând fotbalului modern;
-spun adevarul;
-susţin culorile în ciuda datoriilor şi promisiunilor;
-cred în ceva;
-nu am şefi;
-nu mă încadrez în tipar;
-risc pentru un crez;
-servesc o idee;
-mă întorc acasă fără voce;
-merg în deplasări după echipă;
-nu pot fi cumpărat;
-cred că prietenia este valoarea supremă;
-nu sunt laş;
-am propria mentalitate într-o lume comodă;
-ştiu cum să visez;
-îmi susţin echipa şi nu jucătorii ei;
-sunt mândru că nu cedez...
... Sunt vinovat pentru că trăiesc Ultra', mereu!

...

"Plouă. Îngheţ. Noroiul mă îmbracă şi mă zgârie. Îl vezi pe mine? Îmi place să-l mănânc! Să-l prind cu buzele! Să-l simt!... în stomac, în vene, în nări, în măsele (în loc de plombe), în păr (în loc de fluturi). Mereu plouă. Mereu îngheţ. Doar noi ne amintim mereu că ne tăvălim in noroi. Nu ne place ceea ce este curat. Ar fi prea curat! Prea curat! Mult prea curat... şi ne-ar plictisi! Şi ce dacă!?"


"În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la Mine" - Chris Simion

Agonie

Te agiţi. Îţi treci nervos mâinile prin păr. Deschizi o carte în speranţa că vei putea citi. Dar nu reuşeşti, gândul îţi e tot la ea. Stingi lumina, porneşti calculatorul, dai drumul la muzică şi te întinzi în pat. Nici măcar prietena ta de suflet, noaptea, care te-a ajutat de atâtea ori, care ţi-a fost alaturi mereu, nu te poate calma. Picăturile de ploaie se lovesc de pervaz, încerci să le asculţi, dar constaţi că nu le mai întelegi graiul. Trânteşti perna pe podea şi te întrebi de ce se supără atât de uşor. Nu mai înţelegi nimic. Dar îţi sună telefonul. Mesaj... "Nu renunţ aşa uşor la tot. Te iubesc, prostuţule!"

Dilema

De mic copil m-am confruntat cu o problemă: de fiecare dată când mă trimitea mama la magazin o întrebam de ce nu merge ea şi îmi spunea că e femeie şi trebuie să se schimbe, să se aranjeze şi aşa mai departe. "Tu eşti băiat, poţi să mergi aşa." Şi mergeam. Cu timpul am observat că nu doar mama gândeşte aşa, ci majoritatea reprezentantelor sexului frumos. Acum vine întrebarea care m-a frământat atâta amar de vreme: sunt femeile exagerat de grijulii în ceea ce priveşte aspectul lor sau sunt bărbaţii cei care ignoră partea asta? :-?